PRIBEGIT, -Ă, pribegiți, -te, adj. 1. Fără căpătîi, fără adăpost. Pe lîngă mese lunge stătea posomorită, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. EMINESCU, O. I 56. 2. Plecat în pribegie; plecat din țara lui. (Fig.) Eu la foc privesc Și mă-nveselesc, Căci din depărtare văd sosind în țară Pasări pribegite, oaspeți blînzi de vară. ALECSANDRI, P. A. 135.