prezbiteriu, prezbiterii s. n. 1. Casă parohială (catolică). 2. (Înv.) Parte a unei biserici creștine (între naos și altar) unde stau clericii în timpul oficierii slujbelor religioase. 3. (Înv.) Sfatul preoților unei comunități creștine; (la protestanți) corporație aflată în fruntea unei comunități bisericești. [Var.: prezbiter² s. n.] – Din fr. presbytère, lat. presbyterium.