PREGETA, preget, vb. I. (Întrebuințat mai ales negativ) 1. Intranz. A sta pe gînduri (înainte de a face ceva), a șovăi; a ezita, a se codi; p. ext. a întîrzia, a zăbovi. Am pregetat cîteva zile, dar astăzi m-am hotărît să raportez. SADOVEANU, M. C. 35. După mijloacele mele, nu voi pregeta să dau concursul meu pentru propășirea bunei și folositoarei instituțiuni de cultură. CARAGIALE, O. VII 363. 2. Intranz. A-i fi lene să facă ceva, a se da lenei; a se lenevi. În vruna din multele țesătorii... Zoresc așijderi, fără să pregete, Tovarășii harnici cu o mie de degete! DEȘLIU, G. 47. Mi-a plăcut munca, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. ♦ A sta inactiv, a-și da răgaz; a se liniști. [Mihai] se aprinse de această idee a regenerației naționale și, cu puternica lui voință, hotărî a nu pregeta pînă la moarte întru îndeplinirea ei. BĂLCESCU, O. II 177. 3. Tranz. (Învechit și popular) A cruța, a menaja, a precupeți. Să nu vă pregetați osteneala de a veni și d-voastră poimîne la casa dumnealor la a d-sale căsătorie. SEVASTOS, N. 84. Turcii pricepură importanța acestei cetăți și nu pregetară nici o jertfă spre a o dobîndi. BĂLCESCU, O. I 129.