PREFIRA, prefir, vb. I. 1. Tranz. A lăsa să treacă printre degete, a trece prin mină; p. ext. a lua în cercetare rînd pe rînd. Nevăstuica a mai prefirat încă o dată cărțile poștale ilustrate printre degete. C. PETRESCU, 343. ♦ (Cu privire la foile unei cărți) A întoarce una după alta; a răsfoi. [Ursul] prefira foaie cu foaie și mormăia fleici cătînd. PANN, P. V. N 13. ♦ Refl. A se desfășura, a se perinda prin fața ochilor, prin minte etc. În cîteva momente se prefira pe dinaintea cochetei toate boarfele și falsele diamante ale ingeniosului bogasier. FILIMON, C. 109. 2. Refl. (Despre apă, despre lumină etc.) A se infiltra încetul cu încetul, a se strecura, a-și face loc. Într-un răstimp s-a prefirat prin cununile copacilor lucirea pătrarului de lună, și calea s-a luminat ușor. SADOVEANU, N. P. 126. Trecură printr-o dumbravă cu luminișuri, în care se prefira blînd soarele toamnei. C. PETRESCU, Î. II 96. Șezu jos lîngă o fîntînă a cărei apă, prefirîndu-se prin iarba deasă, se scurge Într-un iaz limpede. ODOBESCU, S. III 281. ◊ Fig. Urîtul... mereu și necurmat în inima copilei se prefira și pe fiece zi mai adînc o pătrundea. ODOBESCU, S. III 204. ♦ (Despre oameni, rar) A se furișa. Se prefiră neobservat printre trecători. C. PETRESCU, C. V. 344. 3. Refl. A se răsfira, a se răspîndi, a se împrăștia, a se difuza. Chiotul ei bărbătesc s-a prefirat apoi pe dealuri și s-a topit. POPA, V. 11. ◊ Tranz. Lumina o lună plină, care-și prefira lucirile prin ceața Dunării. SADOVEANU, P. M. 82.