PREDICATIV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care poate forma predicatul (1). Nume predicativ. ◊ Verb predicativ = verb care (spre deosebire de verbele copulative) poate forma singur predicatul. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. Substantivul, cu fimcțiune de nume predicativ, stă, obișnuit, în cazul nominativ sau genitiv. IORDAN, L. R. 514. Propoziție predicativă = propoziție care îndeplinește funcțiunea de nume predicativ într-o propoziție regentă. 2. (Logică) Care se referă la predicat, relativ la predicat (2). Noțiune predicativă.