PRECURMA, precum, vb. I. Tranz. (învechit) A întrerupe brusc, a curma. Aci, autorul își precurmă povestea. ODOBESCU, S. III 217. Ești un nelegiuit, strigă fata cu un glas precurmat de suspinuri. NEGRUZZI, S. I 22. Nicolaie Petre Mavrogheni făcu oarecare îmbunătățire în oștire... precurmînd abuzurile ce se introduseseră. BĂLCESCU, O. I 35.