Definiția cu ID-ul 551900:
Enciclopedice
precatio subst. Rugăciune la romani cu care începea cultul public, socotită ca având o putere magică. Se făcea stând în picioare, cu capul acoperit de marginea togii pentru a se evita orice tulburare optică sau acustică în acest timp. – Din lat. precatio, -onis.