PRAȘCĂU, prașcăi, s. m. (Popular și depreciativ) Flăcăiandru, adolescent. Ce-ar zice oamenii să afle că el se interesează de hîrjonelile prașcăilor. REBREANU, I. 36. Un prașcău însă care... văzu toată întîmplarea împroviză cîntecul. MARIAN, O. I 229. ♦ Om de nimic, ticălos. Fiind un înșălător și prașcău care nu mai avea margini... dumnezeu... l-a prefăcut într-o pasăre. MARIAN, O. II 134. Gospodarul strînge lucrurile de pe-afară, mai îndosindu-le din calea prașcăilor. ȘEZ. III 178.