PRAVILĂ, pravile și pravili, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Lege, dispoziție, hotărîre. Pravila asta nouă... le pusese grumazul în jug. CAMIL PETRESCU, O. II 302. El îi advocat, cunoaște toate pravilele. ALECSANDRI, T. 1234. Mă gîndesc la atîtea rele, Ea atîți cumpliți ciocoi, Ce-au văzut zilele mele Făcînd pravili pentru noi. BOLLIAC, O. 196. ◊ Expr. A pune (sau a rîndui) pravilă = a da o dispoziție, a decide, a stabili o regulă. Și-a pus părintele pravilă și a zis: că în toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele. CREANGĂ, A. 3. ◊ Loc. adv. După pravilă = conform legii, după lege, legal. ♦ Lege naturală, lege a firii. E scris în pravila lumii, cu toate că n-o știu sloveni. C. PETRESCU, A. R. 54. Așa-i pravila naturii, cucoane Grigori. Bătrînii împreună și tinerii iarăși împreună. ALECSANDRI, T. I 43. 2. Cod de legi civile sau bisericești; (concretizat) carte care conține astfel de legi. Pravila lui Matei Basarab. Pravila lui Vasile Lupu. ▭ Și eu, zise Avrichie, eram tare îngrijat pentru pravilă, că aici nu e cine să-mi cetească. STĂNOIU C. I. 11. Svîrrr! cu pravila cea mare după călugări. CREANGĂ, A. 79. Alexandru vv. cel Bun al Moldovei, pe la începutul veacului al XV-lea, a făcut o pravilă ce acum nu se mai găsește. BĂLCESCU, O. I 61.