PRAFTORIȚĂ, praftorițe, s. f. Unealtă compusă dintr-un mănunchi de fîșii de tei, zdrențe sau paie, fixate pe un miner lung, folosită (în fierărie sau în brutărie) pentru a stropi cu mănunchiul muiat în apă fierul înfierbîntat sau cărbunii prea încinși sau pentru a scoate spuza din cuptorul de pîine. Cu praftorița udă mai adese să-l lovești. PANN, P. V. III 50. Săriră romînii cu săcurile, Țiganii cu praftorițele. PĂSCULESCU, L. P. 39. ◊ Expr. (Familiar) A(-i) da cu praftorița = a vorbi mult, a trăncăni.