prabalău, prabalăi, (prăbălău, prabaleu), s.m. – (reg.) 1. Geambaș, vânzător de cai. 2. (fig.) Neserios, nestatornic: „Și de-atâta-mi pare rău, / C-ai fost mare prabaleu” (D. Pop, 1970: 184). 3. Șmecher; cel care probează, care încearcă: „Să sie pă traiu tău, / C-ai fo’ numa-un prăbălău” (Papahagi, 1925: 197; Săliștea). – Din prăbăli „a încerca” + suf. -ău (MDA).