POȘIDIC, poșidicuri, s. n. (Regional; adesea cu sens colectiv) Mulțime de animale mărunte. Stăpînul meu nu băga în seamă poșidicul de vînat ce-i tot ieșea înainte. ISPIRESCU, L. 288. ♦ Termen familiar, depreciativ, pentru tineri nevîrstnici sau pentru copii. (Atestat în formele poșîndic și poșodic) Hai să ne întoarcem acasă, să dăm poșîndicul ăsta pe mîna unei femei, că cu așa trîmbiță nu mai întîlnim noi vînat cît am umbla. CARAGIALE, P. 112. Ies la gioc tăti poșodicurile. ȘEZ. II 209. – Variante: (regional) poșîndic, poșodic s. n.