pozitivism s. n. Curent filozofic apărut în sec. 19 d. Hr., care, în interpretarea vieții și a moralei, înlătură ideea de Dumnezeu și de supranatural, susținând că omul trebuie să se mărginească numai la ceea ce poate cunoaște prin simțuri și prin experiență. Întemeietorii și reprezentanții cei mai de seamă sunt filozoful francez Auguste Comte (1798-1857) și englezul Herbert Spencer (1820-1903). – Din fr. positivisme.