Definiția cu ID-ul 934401:

POVÉSTE, povești, s. f. 1. Compunere literară (populară sau cultă) al cărei subiect, cu substrat folcloric, este o împletire de întîmplări supranaturale, cu eroi reali sau fantastici (v. basm); p. ext. narațiune de fapte reale, posibile. Am să vă cetesc o poveste scrisă anume pentru voi. SADOVEANU, E. 111. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. ◊ Fig. Tihnit, ascult a gîndului poveste, Mă-nșel și cred că tot ce-a fost mai este. VLAHUȚĂ, O. A. I 77. Povestea ce o cînt acuma, Mi-i drag să n-o spun nimărui, Să mi-o petrec în suflet numa, S-o plîng încet în umbra lui. PĂUN-PINCIO, P. 67. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste (sau povești) = ca în basme, nespus de frumos, minunat, miraculos. Și creștea... ca din poveste de iute și se-ntărea și era din ce în ce mai mare. RETEGANUL, P. I 14. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167. Nici poveste = nici vorbă (de un lucru ca acesta); nici pomeneală. O femeie atît de frumoasă, cît ar fi crezut omul că nu poate să fie în lume alta mai frumoasă ca ea, de întrecut nici poveste. RETEGANUL, P. IV 3. A sta (cu cineva) de povești = a sta de vorbă, a vorbi nimicuri. A se apuca de povești = a se așterne la vorbă, a sta de vorbă îndelung, a se pune la taifas. A ajunge (sau a se face, a rămîne, a fi etc.) de poveste = a ajunge, a fi, a deveni cunoscut, vestit, faimos (mai ales prin acțiuni negative). Cum să tăiem noi o mîndrețe de meri? Nu vezi, tu, că sînt de poveste? Cine mai are asemenea meri? ISPIRESCU, L. 64. S-ajung de povestea lumii? Eu, fată de protopop? HASDEU, R. V. 34. A-i merge (sau a i se duce) cuiva vestea și povestea = a i se duce cuiva faima, a deveni cunoscut printr-un fapt sau o pățanie. De aici înainte nu le-au mai venit pețitori în casă, că li se dusese vestea și povestea în toate părțile că-s oameni hărțăgoși. SBIERA, P. 253. Povestea vorbei (a cîntecului, mai rar, familiar, a ăluia) = a) cum e vorba, cum se zice, vorba aceea; Prinde orbul, scoate-i ochii, povestea ăluia. ISPIRESCU, L. 106. Și-apoi, povestea cîntecului: lască era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Maica. CREANGĂ, P. 114; b) proverb, zicătoare, expresie des repetată, devenită proverbială. Culegere de proverburi sau povestea vorbii. De piin lume adunate Și iarăși la lume date [titlu]. PANN. ♦ Născocire, invenție, scornitură. Este o poveste cum că părintele său, Bogdan-vodă, l-a blagoslovit în taină [pe Ștefan-vodă] la o biserică clin muntele Atonului. SADOVEANU, F. J. 9. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. EMINESCU, O. I 55. Hai, mîndră, la apă bună. Ba eu, bade, n-oi veni, Că n-am pînză de-a-nălbi, Nici povești de-a povesti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 233. 2. Istoria sau povestirea vieții, a faptelor, a peripețiilor sau a trecutului cuiva; firul vieții (cuiva). Nu mai răsună în voi ca-ntr-un ghioc Povestea minunată a prunciei? BENIUC, V. 23. Și ei au avut povestea lor, pe care flăcăii și fetele de pe valea aceea o spuneau cu drag, cînd erau la șezătoare sau la clacă. BUJOR, S. 32. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. EMINESCU, O. I 88. 3. Întîmplare, fapt care atrage atenția, eveniment despre care se vorbește, care merită atenție. Dar ce legătură are povestea asta cu lucrarea noastră? BARANGA, I. 192. N-ai primit nici o telegramă? Nu? Mă mir... E o poveste foarte nostimă cu telegrama aceasta. C. PETRESCU, A. 295. În stradă s-a strîns golănimea. Ca. la urs. Insă toată povestea s-a terminat repede. SAHIA, N. 92. ◊ Expr. (În corelație cu veste) Ce (mai) veste- poveste! = ce mai e nou? ce știi nou? ce vești sau noutăți mai aduci? Ce mai veste-poveste pe la dv.? CARAGIALE, O. VII 178. Ia spune-mi ce mai nou? Ce veste? Ce poveste? VĂCĂRESCU, P. 354. Așa ți-e (sau ți-a fost) povestea! = așa stau lucrurile? de aceștia îmi ești? așa te porți? E! așa mi ți-a fost povestea? zise el încetișor, stai măi, dară, să-ți arăt eu cu cine ai a face. ISPIRESCU, L. 377. Iacă! rîzi? Așa ți-i povestea?... Ei lască te-oi face eu să rîzi păn-îi plînge. ALECSANDRI, T. 939. – Pl. și: (învechit) poveste (NEGRUZZI, S. I 110).