opțiuni

9 definiții pentru poucenie

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

poucenie sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 322 / V: pau~, pău~ / P: ~po-u~ / Pl: ~ii / E: slv поучєниѥ] (Înv) 1 Învățătură religioasă. 2 Predică (1). 3 Act, decret, document etc. de hirotonisire a preoților.

poucénie f. (vsl. po-učeniĭe. V. ucenie). Vechĭ. Învățătură (religioasă). – Și paučenie (după pron. rusească), predică, și păucenie, document.

paucenie[1] sf vz poucenie corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: pancenie. O confirmă forma acestei variante în definiția principală și ordonarea ei alfabetică greșită — LauraGellner

păucenie sf vz poucenie

paucénie, V. poucenie.

păucénie, V. poucenie.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POUCÉNIE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

poucenie s. v. CAZANIE. CUVÎNT. OMILIE. PREDICĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poucénie (poucénii), s. f. – 1. Învățătură. – 2. Predică. – 3. Document. – Var. paucenie, păucenie. Sl. poučenije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Cf. ucenic.

Intrare: poucenie
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poucenie
  • poucenia
plural
  • poucenii
  • pouceniile
genitiv-dativ singular
  • poucenii
  • pouceniei
plural
  • poucenii
  • pouceniilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paucenie
  • paucenia
plural
  • paucenii
  • pauceniile
genitiv-dativ singular
  • paucenii
  • pauceniei
plural
  • paucenii
  • pauceniilor
vocativ singular —
plural —
păucenie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păucenie
  • păucenia
plural
  • păucenii
  • păuceniile
genitiv-dativ singular
  • păucenii
  • păuceniei
plural
  • păucenii
  • păuceniilor
vocativ singular —
plural —