9 definiții pentru poucenie paucenie păucenie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

poucenie sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 322 / V: pau~, pău~ / P: ~po-u~ / Pl: ~ii / E: slv поучєниѥ] (Înv) 1 Învățătură religioasă. 2 Predică (1). 3 Act, decret, document etc. de hirotonisire a preoților.

poucénie f. (vsl. po-učeniĭe. V. ucenie). Vechĭ. Învățătură (religioasă). – Și paučenie (după pron. rusească), predică, și păucenie, document.

paucenie[1] sf vz poucenie corectată

  1. În original, incorect tipărit: pancenie. O confirmă forma acestei variante în definiția principală și ordonarea ei alfabetică greșită — LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POUCÉNIE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

poucenie s. v. CAZANIE. CUVÎNT. OMILIE. PREDICĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poucénie (poucénii), s. f.1. Învățătură. – 2. Predică. – 3. Document. – Var. paucenie, păucenie. Sl. poučenije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Cf. ucenic.

Intrare: poucenie
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poucenie
  • poucenia
plural
  • poucenii
  • pouceniile
genitiv-dativ singular
  • poucenii
  • pouceniei
plural
  • poucenii
  • pouceniilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paucenie
  • paucenia
plural
  • paucenii
  • pauceniile
genitiv-dativ singular
  • paucenii
  • pauceniei
plural
  • paucenii
  • pauceniilor
vocativ singular
plural
păucenie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păucenie
  • păucenia
plural
  • păucenii
  • păuceniile
genitiv-dativ singular
  • păucenii
  • păuceniei
plural
  • păucenii
  • păuceniilor
vocativ singular
plural