POTECEA, potecele, s. f. (Popular) Potecuță. Cîte drumuri sînt mai rele, Le-ai făcut tot potecele, Limpezi cum e podul palmei, Bătute ca prispa casei. ȘEZ. V 31. Ce mi-e mie drag pe lume, Poteceaua din pădure, Pardosită cu alune. TEODORESCU, P. P. 325. ◊ Expr. A lua poteceaua înapoi = a se întoarce, a face calea întoarsă. Văzînd că soarele răsare și nădejde nu mai era d-a da cu ochii de zîna cea frumoasă, Făt-Frumos luă poteceaua înapoi. POPESCU, B. II 34.