POSPAI s. n. 1. Pulbere fină de făină produsă în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; p. ext. pulbere albă. A nins ușor – parcă ar fi curs puțintel pospai de zahăr. SADOVEANU, V. F. 129. 2. Strat subțire care acoperă un obiect. Cel dintîi omăt moale sta pe brădetul neclintit deasupra, și pe cărări era numai un pospai subțire. SADOVEANU, O. A. II 160. De-o săptămînă, pospaiul subțire de zăpadă se topea, îngheța, iar se dezmorțea la amiazi. C. PETRESCU, O. P. II 9. Domnul director nu ne îngăduia să rămînem de prînz în școală, să ne mîncăm la căldurică codrul de pîine cu magiun ori un pospai de unt. I. BOTEZ, ȘC. 45. ◊ Fig. De o parte și de alta a drumului s-aștern holdele scăldate în pospaiul lunii. MIRONESCU, S. A. 70.