posmág m. (vsl. posmagŭ, posmag, galetă, bucată de pîne. Cp. cu pesmet). Est. Pesmet, biscot. – Și -ác (Cov.).

POSMAG s. m. (Mold., ȚR) Pesmet. A: Uscăciunea posmagului spre potolirea foamei, iară nu spre dezmierdarea mésii să gătéște. CI, 171 : cf. DOSOFTEI, VS; N. COSTIN; NECULCE. B: Bosmani, Păsmagi. LEX., 347^v. Să vor întâmpla corăbii la care dau milosleniia posmagi. MMD 1775, 59^v; cf. MINEIUL (1776). Variante: păsmag (LEX., 347^v). Etimologie: sl. posmagŭ.

poșmác, s.n. v. pojmoc.