POSLUȘI vb. (Mold., ȚR) A sluji. A: Fratele ce-i poslușea la treava svi[n]tei liturghii. DOSOFTEI, VS; cf. PRAV. B: Poslușanie ce poslușăști la mine. BIBLIA (1688); cf. MINEIUL (1776). Etimologie: sl. poslušati. Vezi și poslușanie, poslușire, poslușitor, poslușnic. Cf. d v o r i.