POSLUȘANIE s. f. 1. (Mold.) Ascultare, supunere. Era drag tuturor fraților în mănăstire pentru smerenia și poslușania ce avea cătră toți. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, VS. 2. (Mold., ȚR) Muncă prestată pe moșiile boierești sau mănăstirești; muncă, slujbă, serviciu. A: Și făcîndu-i poslușanie un ucenic ... DOSOFTEI. VS; cf. URECHE. B: Să nevoia spre toate poslușaniile. ANON. CANTAC.; cf. BIBLIA (1688); NEAGOE. ♦ Slujbă religioasă. A: Să fac (ă) sfînta pos[lu]sanie. MÎNTUIREA PĂCĂTOȘILOR, 1691. B: Și fraților ... dați ... la toată slujba poslușeniei ... BIBLIA (1688). ♦ (ȚR) Obiect de cult religios. Și toate vasele lor și toate poslușaniile lor pre nume să socotiți pre dînșii. BIBLIA (1688). 3. (Mold.) Dezlegare, îngăduință, aprobare. Parimiile preste an tipărite ... cu poslusaniia smeritului Dosoftei mitropolitul. DOSOFTEI, PARIMIAR; cf. PRAV. Variante: poslușenie (BIBLIA 1688). Etimologie: sl. poslušanije. Vezi și posluși, poslușire, poslușitor, poslușnic. Cf. d v o r b ă (2), p o z v o l, p o z v o l e n i e, p o z v o l i r e.