PORUNCIT, -Ă, porunciți, -te, adj. 1. Cerut printr-o poruncă, pretins, impus. Rînduiala hoțului la stîni era tot așa de tare. Bacii și oierii erau ținuți să-i puie la țiitorile poruncite tainul. SADOVEANU, O. L. 151. 2. Care a fost făcut sau executat în urma unei comenzi. (Substantivat) La o săptămînă, s-a întors vistiernicul la împărăție cu cele poruncite. SADOVEANU, D. P. 39. Podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. CREANGĂ, P. 85. – Variantă: (regional) poroncit, -ă (RUSSO, S. 72) adj.