PORTAR, portari, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza intrării unei întreprinderi, unei instituții, unei case de locuit etc. V. ușier. Portarul în drum, i-a oprit Și-i numără-n poartă cu bățul. ARGHEZI, V. 187. Peste vreun ceas portarul îi vesti că domnul ministru nu mai vine azi. REBREANU, R. I 269. Portarul îl primi și îl găzdui pînă a doua zi. NEGRUZZI, S. I 219. Jucătorul care apără poarta (la diferite jocuri sportive). 3. (În organizarea administrativă medievală a țărilor romînești) Dregător ale cărui atribuții au variat de la păzitor al porții domnești pînă la însoțitor al solilor străini la domn, servind și ca interpret; p. ext. (cu reminiscențe în poezia populară) dregător înalt, funcționar domnesc. Cest domn bun, jupîn (cutare) El își are-o fată mare. Și mi-o cere-un portar-mare. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Portar de (sau de la) Suceava (sau al Sucevei) = titlu purtat pe vremea lui Ștefan cel Mare de guvernatorul Sucevei; comandant al oștirii și păzitor ăl cetății; hatman. Io Ștefan-voievod m-am pus la porunca lui, ca și portarul Sucevei. DELAVRANCEA, O. II 32.