POROBOC s. m. (Criș., Trans. SV) Prunc, copil mic. Deaca naște porobocul, de-acii nu-ș mai aduce aminte de durori pentru bucurie că născu om în lume. NT 1648, 127^v. Giucă porobocul în trupul ei. MOL. 1676¹, 222^r. Astăzi porobocul cel născut cu slavă îl măresc îngerii. M 1740, 41^v; cf. NT 1648, 2^v, 5^r: PS. 1651, 24^r, 42^r, 273^v; SA, 24^v; MOL. 1695, 52^r, 55^v; VCC, 21; MISC. SEC. XVII, 10^v, 12^r, 22^v, 29^v, 31^v, 39^v, 416{r}, 100^r; PP, 3^v; M 1704, 82^v. Etimologie: sl. parobokŭ. Cf. ucr. parobok. Vezi și poroboacă, porobocesc, porobocie.