POP² (cuv. engl.) adj. invar. Muzică pop = termen provenit din prescurtarea expresiei engleze popular music. Desemnează o formă de artă populară și o formă specifică de cântec, dezvoltată în anii ’60-’70, având ca rădăcini stilurile rock’n’roll, blues, rhythm’n’blues sau folksong. Sinteză ideală între melodia de tradiție europeană și pulsația de bază a muzicii afro-americane. Definită de apariția discului de 45 de turații și impunând durata scurtă a cântecelor, textele fără mari pretenții, vocile calde, limpezi, melodiile ușor de reținut, armoniile clare și ritmul binar, antrenant. Producție industrială destinată să mulțumească gusturi foarte largi, popularitate de scurtă durată a cântecelor. Fenomen mondial cuprinzător (Beatles, ABBA, Bee Gees ș.a.).