ponoslui, ponosluiesc, vb. intranz. – (reg.) A pârî, a calomnia (Papahagi, 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel, 1979): „…mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău” (Papahagi, 1925, t. XDVI). – Din magh. panaszlani (Șăineanu, Scriban; DLRM) < vsl. ponositǐ (Scriban); din magh. panaszol „a se plânge” (MDA).