PONOSLUI, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.