pomost sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, ~oaste / E: srb pomost] 1 (Îrg) Pomosteală (6). 2 (Mun; Olt) Loc cu ieșire la drum pe care se poate construi o casă. 3 (Mun; Olt) Vatră a casei. 4 (Mun) Pământ clisos. 5 (Mun) Avere din pământuri arabile cultivate și livezi. 6 (Mun; spc) Suprafață întinsă de pământ cu livezi. 7 (Ban) Izvor.

POMOST s. n. (Ban.) Strat de pămînt bătătorit. Pomost. Pons. Stratus. AC, 362. Etimologie: scr. pomost.

pomóst n., pl. urĭ (vsl. po-mostŭ, paviment, d. mostŭ, pod, punte; rus. pomóst, pol. pomost). Pămînt bătut cu maĭu în ăuntru caselor (supt dușamea), la prispe ș. a. Pămînt clisos (Tel.). Fig. (Ml.) Avere (adică „mult ca nomolu”).

pomost (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).

pomost, pomosturi, s.n. (înv. și reg.) 1. strat de pământ, pentru pardoseala caselor țărănești; pământ frământat pentru lipit pereții caselor țărănești; pomosteală. 2. loc pe care se construiește o casă, vatra casei (cu ieșire la drum). 3. avere formată din pământurile arabile cultivate; suprafață întinsă de pământ cu pomet. 4. izvor.