POLITETRAFLOURETILÉNĂ (< fr. {i}) s. f. (CHIM.) Produs macromolecular obținut prin polimerizarea tetrafluoretilenei, foarte rezistent din punct de vedere chimic, stabil la temperaturi cuprinse între 70 și 300°C. Este întrebuințat la fabricarea garniturilor și țesăturilor rezistente la coroziune și la foc, a izolatorilor electrici etc. Sin. teflon.