POLIMÉR (< fr. {i}; {s} poli- + gr. meros „parte”) s. m. Substanță macromoleculară obținută prin polimerizare, a cărei moleculă este alcătuită prin unirea în lanț a unui număr oarecare de molecule de monomer. Se disting p. naturali sau biopolimeri (ex. protide, acizi nucleici, cauciuc natural) și sintetici (ex. polietilenă, poliamide, rășini epoxidice obținute prin polimerizare și policondensare). După structura moleculară se deosebesc: p. liniari (filiformi), ramificați și tridimensionali. Sunt p.: masele plastice, fibrele chimice, cauciucurile, lacurile și vopselele, cleiurile etc. Din biopolimeri sunt formate celulele tuturor organismelor vii. Termenul de p. a fost introdus (1833) de J.J. Berzelius.