poligloție s. f. Situația celui care cunoaște mai multe limbi ◊ „Lanson spunea că personajele vorbesc, fiecare, altă limbă, potrivit caracterului lor moral. În filmul nostru vedem cum această poligloție poate proveni nu numai din caracter, care e ceva fix, dar și din biografia anterioară.” R.lit. 1 VI 75 p. 17 (din poliglot + -ie)