POLICANDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe, atîrnat de tavan; lustru³. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal! CARAGIALE, O. II 166. De-abie o însărat și nici măcar nu s-o aprins policandrele. ALECSANDRI, T. I 148. ◊ Fig. Policandrele înalte ale brazilor îi vegheau în tăcere și măreție. DUMITRIU, N. 212. Uriașul policandru al cerului își aprinde, una cîte una, luminile. GÎRLEANU, L. 18. – Pl. și: (m.) policandri (CREANGĂ, P. 141).