POLCOVNICIE s. f. (Învechit) Funcția de polcovnic (2), autoritatea reprezentată printr-un polcovnic. Pe Susana am plîns-o ș-am îngropat-o în apropiere de fîntînă, dar n-am putut s-o slujesc de frica polcovniciei. DELAVRANCEA, S. 235. Căpităniile din afară se mai înmulțiră în urmă și se întocmi și cîte o polcovnicie de fiecare județ. BĂLCESCU, O. I 35.