POIANĂ, poieni și poiene, s. f. Loc fără copaci într-o pădure, acoperit cu iarbă. V. luminiș, goliște. Într-o poiană din mijlocul unei păduri, găsi urma copitei unui cerb, plină ochi de apa ploilor. GÎRLEANU, L. 43. Trecînd printr-un codru foarte întunecos, dă de o poiană foarte frumoasă, și în poiană vede o căsuță umbrită de niște lozii pletoase. CREANGĂ, P. 288. Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta: Codrul cu poienele Ochii cu sprîncenele. EMINESCU, O. I 149.