POFTORIRE, poftoriri, s. f. (Învechit) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație, insistență. Numai gîndindu-se ca să deschiză tronul ce-i fusese lăsat în păstrare și rugat cu poftorire ca să nu se atingă de dînsul, se îngrozea. ISPIRESCU, U. 97. După o poftorire în trei rînduri cu tunul, n-au văzut nici un sămn de întoarcerea acestora. DRĂGHICI, R. 292.