PODAR, podari, s. m. 1. Persoană care conduce un pod umblător; brudar. Tătarul fu nevoit să chiuie ca să înștiințeze podarul, care era cu podul umblător la celălalt mal. SADOVEANU, F. J. 70. Măi romîne, măi podar, Trage podișca de car, Să mă treci la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 159. ♦ Persoană care încasează taxa de trecere peste un pod. ♦ (Mil.; învechit) Ostaș specializat în construirea podurilor; pontonier. [Alaiul] se compunea din... călăreți polcovnicești... podari pedeștri cu topoarele pe umeri. FILIMON, C. 312. 2. (Învechit) Măturător de stradă. Cu ochii la gunoiul ce-l mătură podarii... Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hornarii. LESNEA, I. 127.