POCĂIT¹, -Ă, pocăiți, -te, adj. Care se căiește (sau, s-a căit) pentru greșelile făcute și promite să se îndrepte. Dascălul Pandele a dat cu ochii de surorile lui, care veniseră și ele pocăite, cu ochii plînși. PAS, Z. I 226. Sabina își încrucișă brațele pe piept, pocăită. C. PETRESCU, C. V. 12. Oaia rătăcită S-a-ntors la vechea turmă nu numai pocăită. BOLINTINEANU, O. 146.