POCÎLTIT, -Ă, pocîltiți, -te, adj. Slăbit (din cauza foamei), lihnit, hămesit. Ieșiseră din iarnă pocîltiți de foame. PAS, L. I 20. Pocîltiți de foame, rupți de nedormire, se apropiară de vatra satului. DELAVRANCEA, S. 209. Să împac copilul ăsta care este rupt de osteneală și pocîltit de foame. ISPIRESCU, L. 335. ♦ Slab. Ce ai, fiule? a întrebat bătrîna. De ce ești așa de pocîltit și n-ai chef de loc? CARAGIALE, O. III 61.