poclui, pocluiesc, (pocoli), vb. intranz. – 1. A sta în loc, a se liniști, a se stâmpăra (Papahagi 1925; Memoria 2004). 2. A avea stare, a încăpea (Bud 1908): „Să nu poată poclui / Până la mine-a zini” (Memoria 2001: 36); „În sat să nu pocluiesc, / Da-n lume să pribegesc” (Țiplea 1906: 423). – Din magh. pakol (MDA).