POCIUMB, pociumbi, s. m. 1. Par scurt, bătut în pămînt, servind pentru a lega un animal sau pentru a fixa ceva; țăruș. Purcelul vru să plece după stăpînă-șa, dar, legat cu sfoară de un pociumb, trebui să-și oprească avîntul. REBREANU, R. I 147. Rămas singur, înțepeni un cap al butucului de un pociumb. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 68. Cioplea frigarea și pociumbii pentru ceaun. SLAVICI, N. I 333. 2. Fiecare dintre parii lungi pe care se împletesc nuielele unui gard sau ale unui perete de casă. Calul tău, ce l-ai legat, De pociumbul gardului în mijlocul satului. MARIAN, S. 365. 3. Parul din mijlocul unei arii de treierat cu cai; steajăr.Lemnul în jurul căruia se învîrtește vîrtelnița. – Variantă: pociump (RETEGANUL, P. IV 74) s. m.