plăsa (-sez, -at), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Drăganu, Transilvania, XLIII, 157; Pușcariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” < sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest caz, Coresi nu putea scrie: să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.