PLĂCUT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place (1); agreabil, simpatic. Vorbele ei mieroase, versul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă, nu altceva, zăpăcise oarecum pe bietul fecior. ISPIRESCU, L. 37. Și așa au băut amîndoi înainte povestindu-și unul altuia lucruri plăcute. CARAGIALE, O. III 64. Cînd ai ști tu cît simțirea-ți și privirea-nduioșată, Cît te face de plăcută și de demnă de iubit. EMINESCU, O. I 464.