PLOUAT, -Ă, plouați, -te, adj. Udat, muiat de ploaie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. Rămîi la mine în astă noapte, și ți-oi da eu vreun ajutori. CREANGĂ, O. A. 238. Umblarea-i e-ncovoiată Ca la pisica plouată. PANN, P. V I 102. Rămîi mîndră sănătoasă Ca și-o viorea frumoasă, Că eu mă duc supărat, Ca un trandafir plouat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. 2. Fig. (Despre oameni) Fără chef, descurajat, abătut. Nu mai răspunse nimic, ci își luă doar rămas bun de la Herdelea și plecă plouat. REBREANU, I. 69. Toți se ridicară de la masă: unii galeși, plouați și triști, alții nepăsători, veseli, glumeți. DELAVRANCEA, S. 136. Pe la două ceasuri, ei se întoarseră plouați, parc-ar fi căzui păcatul pe dînșii. RUSSO, O. 141.