PLIOCEN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.