PLIMBARE, plimbări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) plimba; umblet (fără grabă) pentru a se recrea, a lua aer. Am ieșit cu tata... mai mult într-o plimbare decît la vînătoare. GALACTION, O. I 50. Colonelul își întrerupse plimbarea, iși reluă locul la birou. SAHIA, N. 78. ◊ Expr. (Familiar) A trimite (pe cineva) la plimbare = a te dispensa de serviciile cuiva, a te descotorosi de cineva. ♦ Mers comod pe jos. Din Pripas pînă în Armadia e o plimbare de o jumătate de ceas. REBREANU, I. 52. (Prin exagerare) Sosește, bine – nu? O plimbare în toată Pocuția ș-o raită pînă la Halici. DELAVRANCEA, O. 11 21. 2. (Învechit) Loc amenajat, rezervat, unde se duce lumea să se plimbe; promenadă. [În Berna este] o plimbare de ziua și noaptea, fiindcă o luminează cu felinare, foarte frumoasă și romanticească. GOLESCU, Î. 169. – Variante: preumblare (GORJAN, H. I 4), primblare (KOGĂLNICEANU, S. 65) s. f.