PLESNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc, puternic, produs de anumite obiecte (în special de bici) cînd izbesc violent aerul sau alte corpuri. Crezură că cei de pe mal îi luau drept alții, cu toate că [aceleași chemări] reveneau mereu prin plesnetele vîntului. GALACTION, O. I 198. Din cînd în cînd aud cumpăna de la fîntînă scîrțîind, un chiot lung în depărtare, un lătrat de cîine, un plesnet de bici, și toate răsună așa de frumos în aerul cald și limpede al zilei. VLAHUȚĂ, O. A. II 177. Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. În plesnetul scurt al unui dulap, care a pocnit uscat și sec, i s-a părut că desprinde ceva mai mult decît era. POPA, V. 31. 2. (Rar) Lovitură (de bici) care face să se audă un plesnet (1) I-a luat la plesnete dă bici și i-a blestemat. ȘEZ. III 32.