PLERÓMĂ (< fr.) s. f. (La gnostici) Plenitudinea debordantă a divinității din care provin toate ființele prin emanație; (în creștinism) plenitudinea harului de care beneficiază Hristos, a puterilor și perfecțiunii sale; în măsura în care Biserica se identifică cu Hristos, al cărui corp mistic este, p. este, de asemenea, totalitatea credincioșilor.