PLEBÉI (< lat.) s. m. pl. 1. (În Roma antică) Categorie socială din care făceau parte oamenii liberi, lipsiți însă, pentru multă vreme, de drepturi civile și politice obținute în exclusivitate de patricieni. Separația celor două grupuri a fost determinată de condiții etnice, economice, politice și militare, secesiunea având loc în 494 î. Hr., când p. s-au retras pe Muntele Sacru, adoptând o organizare proprie. După 450 î. Hr. au obținut o legislație recunoscută în stat (lex Cambia, 445 î. Hr.), în urma căreia încep să acceadă la demnități de stat, deplina egalitate cu patricienii fiind obținută în 393 î. Hr. 2. (În Evul Mediu, în apusul Europei) Pătura cea mai săracă a populației orășenești, care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. 16-18. ♦ (Livr.) Pătură socială pauperă, fără drepturi. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății.