Definiția cu ID-ul 931283:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLEASNĂ, plesne, s. f. 1. Capătul subțire al biciului, împletit în două vițe simple și terminat cu un smoc de șuvițe neîmpletite, de fuior, de rafie, de păr de cal sau de mătase. V. șfichi. Vreun ștrengar de băiat încerca să-l urnească la fugă, îl zburătorea cu pietre, î.1 atingea cu pleasna biciului. AGÎRBICEANU, S. P. 170. Porunci apoi dă craiul pe pag în vergi să-l bată, Cu bici în patru plesne s-o smicure pe fată. COȘBUC, P. II 201. Și fă pleasnă de mătase, Și pocnește-n boi tusșase. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în pleasnă = a ironiza (pe cineva) luîndu-l peste picior; a șfichiui. A aduce (pe cineva) în pleasna de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în timpul cel mai scurt. Nașa Uța repezi pe Ana la Cerneț acasă, s-o aducă în pleasnă de bici pe Sofia lui Stoica. SADOVEANU, M. C. 185. 2. Fir de care se prinde cîrligul, la capătul sforii de pescuit. 3. (Mai ales la pl.) Iritație a mucoasei limbii și cerului- gurii, manifestată prin apariția unor bube sati bășicuțe albe. V. aftă. [Romîncele din Bucovina] spală nu numai capul copilului, ci și gurița acestuia, anume ca să nu capete plesne. MARIAN, NA. 114. – Variantă: (1) plesnă (PAMFILE, I. C. 212) s. f.