PLAVIE, plavii și plăvii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierbărie, rizomi, rădăcini de arbori și resturi vegetale intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. V. plaur. Umbla pe plavie și vorbea de unul singur. DAVIDOGLU, O. 43. N-aș putea spune că admirasem... clădirile imense și zbîrlite de trunchiuri care în partea locului se cheamă plăvii. SADOVEANU, O. A. II 206. Cînd va veni [apa] mare și îngroșată cu plăvii. SLAVICI, v. P. 57. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde, a se lungi la pămînt. Pernele umplute cu paie i se păreau prea tari, parcă-i intrau în carne, și fata cerea să i se ia și se lăsa iar plavie. SANDU-ALDEA, D. N. 269. A face (pe cineva sau ceva) plavie = a doborî, a face una cu pămîntul. – Variantă: plagie (SADOVEANU, O. I 406, NEGRUZZI, S. II 7) s. f.