Plaudite, cives! (lat. „Aplaudați, cetățeni!”) – Poeții obișnuiau să-și citească operele lor în arena amfiteatrelor romane și nu se sfiau la sfîrșit (de altfel ca și actorii) să invite publicul a-i aplauda, prin formula de mai sus. Astăzi este folosită numai cu o nuanță de glumă. Găsim în D’Alembert următoarea aluzie: „Nu mă îngrijesc de plaudite… știu că un hoinar îndrăzneț și viguros e greu să placă la toată lumea”. TEAT.